Archive for Aprilie 2009

h1

Traiasca Iasul!

Aprilie 28, 2009

invitatie-librex-rr_bm

h1

Zeii

Aprilie 25, 2009

 

 

Volumul nouă al seriei, aşa cum am mai spus, va aduce în prim plan mitologia. Mitologia asta am început-o acum vreo trei, patru ani şi m-am tot ghidat după ea atunci când am scris. Chiar şi „Şarama” a beneficiat de aceeaşi zei. Aşa că m-am gândit că ar fi timpul să-i cunoaşteţi. Desigur, ceea ce veţi vedea aici e doar un plan, în realitate n-am făcut decât planuri şi schiţe, nu am scris nimic cu adevărat.

 

CAPITOLUL I

SUB SEMNUL ĖNIAS

 

 

1. ZEITĂŢI

 

 

Şi s-a născut prima lumină odată cu primele forme inteligente şi atotştiutoare. A apărut lumina din nimic şi era destinată veşniciei într-un Univers căruia nu îi era sortit să cunoască noţinuea de întuneric şi haos. Cea mai frumoasă şi cea mai pură formă de luminare pe care a cunoscut-o Universul. Şi această lumină a fost numită „Nutovi”, sau lumina binefăcătoare. (Nutovi era lumina binefăcătoare, iar Ėnias era lumina ce aducea speranţa şi cea pe care misivi o iubeau cel mai mult).

În Nutovi s-au născut şi Primordialii, cei ce au pus la cale naşterea planetelor şi în special a pământului şi a tot ceea ce avea să existe.

Primordialii (zeii), s-au numit misivi deoarece aveau suflete de îngeri, iar numele era cel mai aproape de sufletul lor curat.

Cel mai mare dintre misivi se numea Pioris ( Cel Luminat), nici unul dintre ei nu aveau forme fizice şi erau simple gânduri ce inundau Universul într-o cunoaştere absolută şi într-o ştiinţă nemăsurată ce s-a  pierdut în timp ce creaturile pământului au evoluat.

Creatorii, primi şi absoluţii. La început au fost doar gânduri iar mai târziu şi-au ales corpurile în care au sălăşluit până în ziua în care poveştile lor nu au mai răsunat din gurile păcătoase. Corpurile şi le-au ales în funcţie de rasa pe care au avut de gând să o creeze prima, omul. Dar gândul lor le-a fost furat şi cei dintâi creaţi au fost alte creaturi ce s-au dezvoltat înaite ca omul să apuce să cunoască Nutovi.

La început au existat doisprezece zei, cei ce au încercat să creeze o lume perfectă fără de cusur. Cel mai temut era Pioris sau Cel Luminat, unii îl mai numeau şi Tatăl Luminii sau Tatăl Absolut. Pioris era un zeu gânditor, nu făcea nimic altceva decât să planifice ceea ce va însemna Lumea. Al doilea zeu ca importanţă era fiul Celui Luminat, nu era fiul său din sânge, ci îl considera ca atare deoarece era mult mai aproape de gândirea sa. Zeul se numea Clioris (Cel Inimos) şi datorită poeziei sale şi a sufletului curat a văzut în lumină ceea ce nu văzuse nimeni şi anume: fericirea.

Un alt zeu, ce preferase să adopte o înfăţişare bătrânicioasă redată de o barbă nearanjată era Esioinn (Cel Bătrân). Esioinn era numit de anumite rase: Vlasios (Înţeleptul) sau, de altele, Elionar ( Cunoscătorul). Acesta „cântărea” fiecare vorbă şi, întotdeuna, căuta să aplice metoda cea mai folositoare.

Mariosis ( Umflatul), zeul cel mai gras dintre toţi. Spunea că acel trup îi dă o înfăţişare de persoană calmă şi calculată, aşa cum îi era şi firea. Acesta prin simplul fapt că admira orice este frumos dădea naştere unor lucrui uimitoare. Unele specii îl numeau Mae (Bunul).

Cel ce şi-a ales cea mai distinsă înfăţişare, frumos, înalt şi foarte elevat prin mişcări şi gesturi se numea Kũ. Kũ, sunetul, avea mai multe înţelesuri, unii îi spuneau Vanitosul iar alţii Iubitorul de sine. Singurul lucru pe care şi-l doarea era să creeze rase cât mai frumoase şi cât mai elevate.

Cel din urmă zeu este Stoom (Vijelie). Tot timpul era arţăgos, dar îi iubea pe cei alături de care trăia. Era mult prea spontan şi deranja întotdeuna, dar avea o inimă minunată şi o carmă mistică.

Următorii şase zei sunt de fapt zeiţele. Două dintre ele au adoptat trupuri şi figuri gemene deoarece se considerau egale atât în gândire cât şi trupeşte. Una era Unia, considerată soţia lui Pioris şi cea mai mare dintre misive, cea de-a doua era Armida, considerată a fi cea mai înţeleaptă. După prima lumină creaturile ce au luat naştere le-au numit: Ũrona ( Invincibila) şi Źiareť ( Înţeleapta). Cele două erau foarte unite şi tot timpul erau de nedespărţit ceea ce a dus la ideea că sunt căsătorite între ele sau că îşi iubesc atât de mult chipurile încât sunt nevoite să se priviească permanent prin prisma celeilalte.

Soţia lui Clioris era Viara sau Ǘiara ( Luptătoarea). Cei ce s-au născut sub semnul primei lumini o iubeau şi o respectau considerând-o a fi cea ce apăra natura, însă, cei născuţi sub a doua lumină, o cunoşteau drept cea mai războinică zeiţă ce a existat vreodată.

Finniana, cea ce l-a însoţit la braţ pe Mariosis, şi-a ales un chip plinuţ asemenea celui al zeului, pentru a se putea bucura împreună de corpurile lor. Aceasta era blândă şi iubitoare, iubea chiar şi întunericul ce încă nu îl cunoscuse şi viaţa ce încă nu apăruse.

Cea mai descurcăreaţă zeiţă şi cea ce ţinea în frâu timpul ce la început s-a scurs prea încet era Linny (Timpul). Aceasta avea diverse înfăţişări şi nu putea fi recunoscută niciodată, apărea şi dispărea ca din senin, dădea sau lua viaţa în funcţie de cum dorea să mânuiască timpul.

Cea din urmă zeiţă era soţia lui Stoom, Lahea sau Łő (Nimicitoarea), căci, tot ceea ce încercau ceilalţi să creeze ea distrugea, fără să îşi dorească. Însă, puterea gândului său şi a iubirii ce o purta în suflet era aşa de mare încât nu îşi putea stăpâni admiraţia nimicitoare.

 

 

Despre asta este vorba. Poveştile de pe al doilea pământ sunt mult mai interesante. Pe primul pământ în afară de dwarfi, oameni şi elfi, nu au fost decât foarte mulţi zei, printre ei aflându-se şi Iudarr. Dar vă voi face cunoştinţă şi cu cei mai mici în grad pe parcurs. Oricum, între zei se dau războaie mai răsunătoare decât între pământeni. No, dar mai e mult până departe 😀 Zilele astea poate vă povestesc cum au apărut arkuzii 😛

h1

Habemus hartas

Aprilie 24, 2009

Acum, va rog, nu ma intrebati de ce nordul nu e sus, pentru ca mie imi place sa lucrez cu hartile rasturnate. Stiu, nu are logica, dar e placerea mea. Asa ca…

 

harta112

h1

Se munceşte din greu…

Aprilie 24, 2009

… la Reginele mele. Astăzi am aflat că se lucrează şi la hartă, copertele vor avea aripioare… no, cred că aşa le spune, iar coperta patru va beneficia de una şi de alta. Nu pot decât să le mulţumesc Tritonicilor pentru tot ceea ce fac. Chiar au muncit la cartea asta mai mult decât la altele, iar eu am venit tot timpul cu pretenţii, de parcă nu era suficient cât se băteau ei între ei la cap 😀

Acum dacă e şi hartă, eu zic că merită să mai aşteptăm puţin. Nu cred că harta va fi încorporată în carte, ţinând cont că a plecat deja la tipografie. Probabil că va fi vârâtă ulterior între coperte. Dar nu contează, mie îmi plac mai mult hărţile pe care le pot desface. Hai că la primele două cărţi harta e cam aceeaşi, dar ce ne vom face la următoarele unde harta se lungeşte, se lărgeşte şi se descoperă noi teritorii? Mă rog, ele erau descoperite, dar nu de arkuzi. Cred că e prima hartă pe care Tritonicul o face pentru un autor român. Cred, nu bag mâna în foc, dar cred că zic bine 😉

Acum am început să fiu eu nerăbdătoare. Abia aştept să văd harta. Mai ales că cea pe care le-am trimis-o eu… ei bine, să zicem doar că sunt un dezastru în ale desentatului. Unde era pădure am scris mare PĂDURE, la fel am făcut la munţi şi râuri. No, sper că desenatorul îşi va da seama, doar scrie pe fiecare „bolovan” ce vrea să fie 😛

Încep să-mi rod unghiile… 😀

h1

Un fragmenţel din partea a doua

Aprilie 23, 2009

Ştiu că ar fi trebuit să redau tot capitolul, dar e cumplit de lung, în plus aş răpi plăcerea lecturii. Poate că micul fragment vă va aţâţa imaginaţia 😀

untitled1

DUELUL

 

 

– Magia ţine de puterea fiecăruia de-a crede, spuse Iudarr cu glas grav. Odinioară, magia era cea mai curată cale de-a ajunge la sufletul cuiva. Pioris a făcut toţi zeii din magia sufletului său. Şi, pe urmă, zeii au făcut pământul, cerul, soarele, stelele şi sufletele muritoare sau nemuritoare, prin puterea aceleiaşi magii. Acum… magia este doar o cale de a câştiga o luptă. Sau de-a pune stăpânire pe un teritoriu. Încă de când m-am născut am ştiut că magia se va transforma într-o armă. Cu timpul va deveni şi mai periculoasă şi doar cei căliţi vor mai fi în stare s-o folosească.

Yas îl privea ironică. Ştia că zeul îşi iese repede din fire, iar asta constituia un mare avantaj pentru ea.

Camera clepsidrelor avea să fie martora duelului lor, cu toate că Yas se temea de ceea ce ar putea provoca magia în privinţa timpului. Nimeni nu ştia ce avea să se întâmple dacă doar o singură clepsidră avea să se spargă. Cu ceva timp în urmă Hiodri se oprise. Nu mai funcţiona de când Iudarr încercase să-l scoată pe Moş Timp de acolo. Elfa era uşor îngrijorată în privinţa asta. Poate că timpul avea de suferit.

Cei doi se pregăteau de duel, când Ŷannir îşi făcu apariţia în încăpere.

Iudarr îi aruncă o privire rece, însă îl lăsă să vorbească. Ŷannir aşteptă o clipă, iar doi oşteni îşi făcură apariţia ţinând-o pe Gluã între ei.

– Elfa aceasta m-a provocat la luptă, spuse Ŷannir mânios.

Iudarr îi aruncă o privire aprigă Yassunei.

– Bănuiesc că te crezi mult mai deşteaptă decât mine.

– Nu, nu mă cred. Chiar sunt.

– Ah. Elfii. Întotdeauna v-aţi crezut mai presus decât toţi şi toate, chiar şi mai presus decât zeii. Întotdeuna am fost de părere că Unia a făcut cea mai mare greşeală atunci când v-a dat viaţă.

– Nu, Iudarr. Greşeala ei a fost că ţi-a dat ţie viaţă.

– Da, şi asta. Asta a fost a doua, spuse cu mândrie în glas. Într-o zi am să fiu stăpânul tuturor…

– Da, păcat că nu ai să apuci acea zi.

– Regină elfă, ştii că nu pot fi ucis, nu-i aşa?

Yas surâse:

– Da, de către un simplu elf, nu. Dar eu sunt pe jumătate fiica unei zeiţe.

Chipul lui Iudarr se schimonosi. Era drept ceea ce spunea elfa. Oricine cu sânge de zeu putea ucide un alt zeu. Ar fi trebuit să se gândească la asta înainte de-a o provoca la duel. Dar Iudarr nu credea cu adevărat că elfa îi va face faţă, tocmai de aceea încă i se citea aroganţa pe chip.

Iudarr se îndreptă spre Ŷannir.

– Acceptă provocarea, e doar o elfă.

Regele îşi plecă chipul şi se retrase în spatele uşii cu tot cu Gluã. Apoi, zeul îşi îndreptă privirea spre regină.

– Am vorbit cam mult, spuse el. Şi am multe de făcut după ce te voi ucide. Aşa că ar trebui să începem.

– Dacă te simţi pregătit.

Zeul îi aruncă o privire nimicitoare de parcă i-ar fi spus: „Eu sunt mereu pregătit, iar tu nu mă poţi opri”.

Yas încercă să evite contactul vizual cu acesta. Zeul putea să o deconcentreze, dar ea nu avea să se folosească de trucurile obişnuite. De data asta avea să folosească tot ceea ce o învăţase Fhar-Dûr.

Zeul îşi aruncă mantia de pe umeri pentru a se putea mişca în voie. Se asigură că e destul de departe de clepsidre şi îşi arcui braţele pentru relaxare.

Yas nu făcu decât să închidă ochii şi să asculte. Putea să audă fiecare fir de nisip, din fiecare clepsidră, cum se scurge. Trecerea timpului părea lentă, leneşă. Părea că toarce ca o pisică ce nu avea nici o grabă. Yassunei i se păru uşor bizar. Prima oară când intrase în camera clepsidrelor auzise cum timpul se scurgea grăbit, dar acum asta se schimbase dintr-un motiv sau altul.

Yas îşi îndreptă privirea mentală spre zeu. Iudarr se pregătea să atace. Elfa nu se grăbi. Rămase cu ochii închişi urmărind fiecare mişcare a rivalului prin sunetul produs de trup.

Iudarr îşi ridică  mâinile creând un glob de foc atât de mare încât ar fi putut arde întreg palatul. Yas nu se mişcă, aşteptă cu calm ca mingea gigantică să pornească spre ea. Şi iată, globul de foc plecă cu repeziciune spre elfă părând că o s-o cuprindă cu totul.

Yas nu schiţă nici un gest până când mingea înflăcărată nu fu suficient de aproape. Nu făcu nici un efort magic, ci doar se dădu din calea focului lăsându-l să dispară în aer.

Iudarr o privi uşor temător. Întotdeauna în duelurile de acest fel se folosea magia, dar ea nu o făcuse, lucru ce reuşi să-l sperie.

Yas rămase ca stana de piatră aşteptând următorul atac. Zeul părea înverşunat, iar asta însemna că războiul începuse.

h1

Mâine…

Aprilie 21, 2009

„Cele două regine” se duc la tipografie 😀 Yupiii! No, suficient de lung postul ăsta? Cred că nu 😛

h1

Câştigătorii

Aprilie 17, 2009

Nu mă întind la vorbă că nu are rost: Doru, Ionuţ şi Silvana. Doru verifică-ţi mailul. Dacă cineva nu mi-a trimis adresa e momentul să o facă. V-am zis doar că e pe pile 😛

Unele dintre scrierile voastre vor fi publicate după Paşti.

Shauki, nu te omor – sunt prea grăbită 😀

Aşadar, Paşti Fericit tuturor şi ne auzim săptămâna viitoare!