Archive for the ‘Aparitii’ Category

h1

Ce am făcut să merit asta?

iunie 23, 2009

Să vedem… am făcut eu ceva cu siguranţă, ceva bun, desigur, că altfel nu-mi explic. Cu ce l-am lovit eu pe marele Marin Ioniţă? Îmi e greu să cred că simpla mea existenţă ar putea bucura pe cineva. Şi totuşi, Reginele astea ori sunt iubite, ori sunt urâte, parcă nu există cale de mijloc. Probabil că nici nu e vreo altă cale. Ori, ori…

Despre regine s-a scris aici, dar şi aici. Acum sunt curioasă, oare cât s-o mai scrie despre ele. Ok, unele chestii sunt uşor exagerate. Nu am epuizat tirajul într-o lună, ci în cinci, dar cred că a fost o chestie de comunicare. Aşadar, go Yassuna 😀

Reclame
h1

Hai ca n-am murit…

iunie 18, 2009

Noi, Reginele:

 

„O carte precum o poveste de iubire
Sunt puţine lucruri care se compară cu mirosul de iarbă cosită, cel al ploii, al unei cărţi noi ori cu plăcerea de a descoperi magia cuvintelor pagină după pagină. Cu ce i-ar plăcea scriitoarei să rămână cititorii după ce întorc ultima filă din „Războiul Reginelor”? „Mi-aş dori să ofteze. Să ofteze de plăcere şi să îşi dea seama că în viaţă binele nu învinge întotdeauna şi perfecţiunea nu există”, spune Oana Stoica Mujea. Într-un interviu acordat unei alte publicaţii, interlocutoarea declara că are prea multă imaginaţie. „Nu ştiu dacă atunci cuvântul «imaginaţie» a fost cel potrivit. Cred doar că am prea multe idei. Nu e greu să ajung la această concluzie ţinând cont că am o idee pentru o carte nouă cel puţin o dată pe zi. Sigur, nu o să le pun pe toate în practică”, mărturiseşte scriitoarea. După cum am precizat anterior, genul fantasy nu este unul foarte practicat ori promovat la noi. Se lovesc autorii acestui tip de prejudecăţi? „Aceasta e o întrebare de o sută de puncte. Nu am întâmpinat prejudecăţi din partea scriitorilor cu experienţă sau a cititorilor. Dar am întâmpinat – nu cred că prejudecăţi – un fel de răceală din partea scriitorilor mai tineri. Unii la început de drum. Şi cel mai rău e că nici nu au citit înainte de-aş da cu părerea. Dar trăim în România, nu mă surprinde nimic”, spune Oana Stoica Mujea. Adeseori cărţile sunt precum relaţiile… pe unele nu le observăm, altele ne plac iar câteva nu se potrivesc cu felul nostru de a fi. Despre rolul cărţilor în lumea de azi, Oana Stoica Mujea spune că:„Surprinzător este că tineretul citeşte. După lansările din liceele bucureştene am ajuns la această concluzie. Dar sunt persoane care cumpără cărţi doar pentru a se lăuda cu ele. O carte se simte, se mângie, se miroase, se citeşte şi apoi te îndrăgosteşti sau nu de ea”.

Pentru a citi tot articolul clik aici

h1

Şi tot apar ecouri…

iunie 8, 2009

Marin Ioniţă, unul din marii scriitori ai Piteştiului – păcat doar că n-a avut mai mult curaj – mi-a făcut onoarea de-a citi Reginele. Ce a decis el? Păi puteţi citi singuri în Jurnalul de Arges. Din păcate nu găsesc link-ul din Curierul Zilei, adică linkul cu recenzia, dar am încercat să pozez cât de cât. Articolul fiind foarte mare nu pot posta chiar tot, dar ce mi s-a părut mie mai important e aici.

Ţin să vă spun că pe Marin Ioniţă îl ştiu doar ca scriitor. Nu i-am făcut nici bine, nici rău. Ne-am salutat uneori, atunci când ne-am întâlnit, dar în rest nada. Aşa că nu avea nici un interes să îmi citească cărţile şi să facă o recenzie favorabilă. Asta o spun pentru cârcotaşi. Ei, dar gata, priviţi.

1

2

3

4

5

6

7

8

9

 

5

 

h1

Pareri de la lansare

iunie 5, 2009

Multumesc Cristina Mitrea pentru prezentarea ultimei lansari !

h1

Totusi am avut emotii

mai 14, 2009

Prefer sa nu va prindeti si voi de ce spun asta 😀

h1

Un alt interviu

mai 12, 2009

Cred ca incepe sa-mi placa 😀 No, cititi si voi

h1

Cam despre asta e vorba

mai 9, 2009

1

2

 

3

Am fost la Iaşi – superb oraş. Am mâncat bine şi am dormit regeşte. Cu toate că de afară nu dai doi bani pe hotel Moldova, camerele sunt impresionante. Dimineaţă am băut cafea şi am plecat să ne lansăm pe o orbită. Am reuşit.

Am ales câteva imagini, restul cu altă ocazie. Noi ne-am lansat, mai mult ce vreţi să ştiţi? Ne vom mai lansa şi cu alte cărţi, de astea s-or fi săturat oamenii. Aşa că aveţi puţină răbdare. Aşa cum am mai spus până la Bookfest sunt liberă ca pasărea cerului. Pauză de lene şi n-am de gând să o transform în altceva. Leneveala e leneveală şi cu asta basta.

Şi după cum v-am mai spus, atât Bogdan cât şi editura Tritonic au primit premii de excelenţă. Bogdan pentru carte, editura pentru… n-am fost atentă 😀 Dar vedeţi cât de mândră e Andreea şi asta contează cel mai mult. Iar eu am fost martora acestui eveniment istoric 😆

 

P.S: Citiţi şi interviul din Ele.ro. Merci!

UPDATE: Se poate comanda si Vol II, acolo unde apare si Crina 😀

c2    Click pe poza