Posts Tagged ‘Concurs’

h1

Rezultate

Septembrie 27, 2009

M-am gândit că o să explic de ce şi cum am ales. Dar ţinând cont că sunt foarte grăbită nu o s-o fac. Poate voi reveni dacă o să am mai mult timp. Aşadar:

 

Silvanna

Ionuţ

Doru

Maria Patcu sau Pătcu (sorry)

 

Marele premiu:

 

Magykhurin

 

Vă rog să-mi trimiteţi adresele voastre pe acelaşi mail. Şi imediat ce voi avea carţile vor porni spre voi negreşit 😀

Anunțuri
h1

Concurs cu elfi

Septembrie 12, 2009

autumn-woods

 

În curând cartea II din Dinastiile „Regina elfă” va vedea lumina zilei. Aşa că m-am gândit să fac un concurs. Vor fi puse la bătaie cinci cărţi din „Regina elfă”. Marele premiu va avea parte de două cărţi: „Regina elfă” şi „Quantico” a lui Greg Bear.

Aşadar, ce trebuie să faceţi voi. Începând de azi aveţi două săptămâni să scrieţi o poveste, nu mai mare de 2000 cuvinte. Atenţie, n-am pus şi semnele, doar cuvintele. Cei care au blog le pot posta acolo şi da link spre acest post. Ceilalţi vor putea trimite documentul la: oanastoicamujea@yahoo.com

Povestea voastră trebuie să fie despre Yassuna. Să spuneţi cam ce credeţi că se va întâmpla cu ea în această carte sau să vă creaţi propriul basm pornind de la caracteristicile acestui personaj. Cele mai frumoase cinci poveşti vor primi o regină cu autograf. Cea mai impresionantă dintre ele va fi premiată şi cu Quantico – fără autograf din păcate. Aşadar, creaţi!  

 

UPDATE: Deoarece duminica, cand se inceheie concursul, nu voi fi in tara, voi prelungi termenul pana joia viitoare la ora 22.

h1

A treia poveste…

Mai 21, 2009

Ioana merită cartea chiar şi numai pentru cum îl contrează pe Geocer, adică e funny 😀

 

 

„Ce am păţit cu cerşetorul excentric…

 

  Cum viaţa mea socială este fuarte palpitantă, dar păcat că nu există, cele mai mari aventuri mi se întâmplă în staţia de autobuz. Pe drum nu mi se întâmplă, fincă trebuie să am grijă să nu mă împiedic, având în vedere că nu port ochelarii.
      Şi deci într-o zi stăteam aşa în faţa Teatrului, preocupată să aştept optul şi prefăcându-mă că văd, când, „văd” un cerşetor. Îmi fac o mie de reproşuri că nu ţin aparatul după mine (nu, telefonul e pentru vorbit, poate părea o idee cam preconcepută, dar e inutil să coste mai mult de 30 de lei) şi încerc să-l fotografiez mental, gândindu-mă cum o să povestesc „poza” pe blog şi cum o să scriu despre ce-aş fi scris dacă aveam ce.
      Omul cerşea, ca orice cerşetor de bun simţ, „orbitat” de o mică şi neobosită sindărelă.
      Cerşetori, aşa, văd eu mulţi, mi-e milă de ei, indiferent că cerşesc din lene sau pentru că sunt obligaţi, deoarece nu sunt capabilă să fac diferenţa între speciile astea. Io-s foarte uşor de fraierit, trebuie doar să te uiţi la mine aşa:

 

Pentru a vă uita la Ioana, daţi click pe pagina ei 😀

 

şi m-ai distrus.
      Dar acest cerşetor nu părea să aibă vreo altă problemă în afară de originalitatea cu care era îmbrăcat. Io ştiu că atunci când nevoia te obligă, te îmbraci cu orice găseşti şi le iei pe toate pe tine. Cerşetorii au o „creativitate” vestimentară naturală, cu care nu se poate pune niciun exponat alu
Bad Pitsi. Însă acest… domn, să-i zic aşa, purta după cum urmează: pantaloni bleumarin din pânză, din aceia care se înnoadă cu şiret, peste care îşi trăsese o pereche de… jambiere din niscai ciorapi de nailon, cred, culoarea gălbenuşului stricat, sub care mai veneau şi sosetele albastre, apoi pantofii în acelaşi ton, numai că fără şireturi, prăfuiţi şi învechiţi (logic). Dar, de, omul era asortat. Şi accesorizat. În sus urma eternul pulover cu anchior, dar fără dungi şi pe verde, cu găuri, pe sub el o… încă ceva şi poate încă iară ceva şi mai pe sub, iar peste pulover… o bluză de pijama transparentă cu dungi verticale, albastre, purtată în stilul ăsta. Ba nu, scuze, aşa.
      Mai avea dumnealui un fes, o geantă de voiaj albastră, cum altfel, burduşită toată şi pe care o ţinea în spate ca pe ghiozdan, un „toiag”, o cutie de carton în care strângea banii şi pe mica sindărelă, o aia negricioasă îmbrăcată în galben, roz şi roşu, cu şepcuţă albă şi beteală în jurul cozorocului. Deci erau un curcubeu întreg împreună şi numai amărâţi şi trişti nu păreau.

      Acuma o să ziceţi că sunt nesimţită, că omului îi e greu şi se îmbracă şi el cu ce poate. Ei bine, nu, eu n-am zis, eram mega entuziasmată că am şi io un subiect de blog şi, mergând aşa grăbită spre casă (în autobuz), îmi făceam planul să mă iau la întrecere cu Cocalarii şi cu Pitzipoanca şi să trag în poză tot cerşetoru’ „inventiv” care-mi iese în cale. Cu excepţia celor care au înţeles greşit Filantropica şi îşi expun problemele fizice sau copiii.
      Şi ajung croită să cer ocheiu’ de idee misto la persoana care are astfel de okeiuri şi taman bine că o găsesc onlain şi taman bine că-mi zice „poţi face, e mişto ideea, dar nu cred că e ok să moralizezi pe temă. adică poţi prezenta pozele, dar să critici ceva… poţi face asta, la modul blog foto, doar cu aşa ceva”.
      Io zic, bine, mă, nici nu mi-a dat prin cap să fac mişto de ei, dar unii se îmbracă prea fantezist, ce doamne iartă’mă ai nevoie de „jambiere”, şi în aprilie. Apoi mai sunt şi cei care te privesc sfidător şi cărora li se vede pe faţă că n-au nevoie să stea acolo. Ăştia merită arătaţi şi atât. Oricum, în niciun caz pe cineva
aşa.
      Dar până să mă dumiresc bine, personul îmi dă asta:

 

……………..

 

Ce naiba să mai zic, m-am dus acasă la mama”

h1

Povestea doi din concurs şi un alt interviu

Mai 18, 2009

Reginele sau eu, nu m-am hotărât, am dat un nou interviu la Salut Bucureşti.

Restul e cu copy/paste 😀

 

Povestea îi aparţine lui Geocer şi o puteţi citi şi direct pe blogul lui pentru a vă spune părerile, dar şi aici:

 

„O poveste de viaţă” – atenţie, pe blogul autorului nu conţine diacritice

 

Desi se anunta o zi frumoasa de inceput de vara, pentru el parea ca va fi inca o zi de calvar. Se trezise tarziu, posac si fara niciun chef. Dormea prost noptile din cauza stresului, a surmenajului, iar dimineata ii era din ce in ce mai greu sa se trezeasca la timp. A lenevi in pat 5 minute era un lucru inimaginabil. 5 minute insemnau enorm in economia zilei. Era electrician, iar la ora 7 fix trebuia sa fie cu pantentul si surubelnita in mana, altfel seful ar fi avut inca un motiv sa-i reproseze vrute si nevrute, facute si nefacute. Asa incat isi facu toaleta de dimineata, sari peste masa cu elanul tineresc specific varstei si pleca rapid spre statia de autobuz din Razboieni, cartierul pitestean in care locuia.
Pentru a ajunge la 7 la atelier, trebuia sa prinda autobuzul 3b care pleca de la cap de linie la ora 6 si-un sfert. Daca-l rata si mergea cu urmatorul, era prea tarziu. Pentru ca de la poarta Arpechim unde-l lasa 3b trebuia sa ia si autobuzul intern pana sus la Rafinarie, apoi sa mearga pe jos vreo 2 Km.
Si ca sa-i confirme faptul ca ziua va fi foarte proasta, autobuzul ii pleca de sub nas. Aveau soferii astia o placere sadica de a-i inchide usa-n nas cate unui intarziat care alerga ca disperatul sperand sa se arunce pe scara in ultima clipa. Trase o injuratura la adresa soferului caruia oricum nu-i pasa si se hotari sa aplice planul B. Nu era prima data cand punea in practica acest plan B care se dovedise destul de eficient si in celelalte dati. Asa ca o lua la fuga pe scarile de langa Liceul Odobescu, traversa varianta Razboieni-Craiovei, mai alerga cateva sute de metri prin fata liceului, apoi printre blocuri. Ideea era ca pana ocolea 3b-ul pe la Politie, unde avea si oprire, daca erai iute de picior il puteai prinde la a treia statie, in fata Comisariatului Militar. Mai avea cateva zeci de metri pana in statie cand simti o durere ingrozitoare la incheietura gleznei drepte. Calcase stramb si-si luxase piciorul. Hotarat lucru : cand o zi e proasta, se cunoaste de la prima ora. Dupa ce mai trase inca o injuratura, ajunse schiopatand pana in statie si urca cu chiu cu vai in autobuzul ce tocmai sosise plin cu oameni care, ca si el, isi incepeau fara nici un chef inca o zi de munca.
Dar in clipa urmatoare uita complet de durere. O vazuse pe EA, la cativa metri, in acelasi autobuz. Nu era prima oara cand privirile li se intersectau, dar azi parca mai mult decat oricand simti ca viata poate fi si frumoasa, nu doar plina de ghinioane. Se vedeau aproape in fiecare dimineata, calatoreau cu aceleasi autobuze, iar in final faceau si o parte din drumul pe jos impreuna. Nu indraznise niciodata s-o intrebe de vorba, desi observase ca si privirile ei il cautau in fiecare dimineata. „Sunt un gentleman, isi motiva el lipsa de indrazneala. Nu agat femei pe strada.”.
Si ea isi daduse seama ca a patit ceva de cum il vazuse. Si era ingrijorata, nestiind despre ce e vorba. Tocmai de aceea parca-l privea mai insistent ca niciodata. Cauta un raspuns. Raspuns care nu venea de nicaieri.
Autobuzul ii duse mai leganati, mai zdruncinati, pana la celalalt capat de linie, unde-si deschise larg usile lasand sa navaleasca afara multimea de oameni grabiti sa intre pe poarta inainte ca aceasta sa se inchida lasandu-i pe dinafara. Vazandu-l cum schioapata intelese si ea ce patise „admiratorul necunoscut” asa cum il numise, nestiindu-i numele real. Cand autobuzul intern al Arpechimului ii lasa la randul sau la cap de linie, coborira si pornira in tacere spre locul unde urmau sa se desparta. El schiopatand din cauza durerii, ea alaturi de el, vrand parca sa-l intrebe daca-l poate ajuta cu ceva. Nu-l putea ajuta, dar pana si simplul fapt ca era langa el, la un pas in stanga lui, parca-i mai alina din durere.
Parcursesera cam jumatate din distanta pe care o faceau impreuna, cand el, lunadu-si inima in dinti, se opri si o intreba ceva. Nu conteaza ce, important era faptul ca reusise sa sparga gheata. Apoi ii povesti ce patise in dimineata aceea, apoi isi dadura seama ca au inca multe alte lucruri sa-si povesteasca si se despartira dandu-si intalnire a doua zi in acelasi autobuz 3b de la ora 6 si-un sfert.
„Pana la urma, Murphy nu are chiar intotdeauna dreptate, isi zise el dupa ce o pierdu din vedere. Iata ca ceva care incepe prost poate sa sfarseasca si bine”. Simtea ca o frumoasa poveste de dragoste era pe cale sa se infirpe si isi simtea inima batandu-i mai tare cand se gandea la ziua urmatoare cand urma s-o revada, de data asta nemaifiind obligat s-o priveasca in tacere.

h1

Poveste de concurs

Mai 17, 2009

Doar am spus că Dumis a făcut concurs cu Reginele pentru piteşteni. Am deja două pe care vreau să vi le prezint, dar aş începe cu cea ce mi-a plăcut cel mai mult. Tema a fost o poveste urbană. Urbană dar de la noi, se înţelege, adică din Piteşti. Aceeaşi Eu m-a surprins, zău că da. Cred că ar scrie nişte thrillere sau nişte poliţiste de nota zece. Cu permisiunea ei vă las şi pe voi să vă bucuraţi, normal, cu un copy paste cât mine de mare 😛

„Ultimii ochi cu sânge rece

O seară a unui sfârşit de lună mai. Un cartier piteştean aglomerat, o zonă tranzitată de camioane care transportă marfă. Un depou sufocant, cu etaj, ce adăpostea saci cu ciment, cereale din plante furajere şi câteva folii metalice. Avea să fie ultima ei noapte de mai. O crimă pe palier, o prostituată moartă.

Şi azi, ca de altfel în fiecare noapte, îşi pune sandalele cu toc înalt şi gros. Ridică, aproape cu mişcări lascive o rochie din santal, cu bretele subţiti, îşi aruncă într-o geantă-plic aceleaşi chei şi pleacă. Numai că, mai intens ca niciodată, când deschide uşa şi calcă pragul cu piciorul stâng, mâinile-i încep să tremure, iar bătăile inimii să lovească, năpăstuindu-i trupu-i perfect, parcă intuind un sentiment sumbru.
Mai pustie decât în seara care tocmai se lăsa, nu părea să fi fost niciodată centura oraşului. Din când în când, un tir turcesc trimitea pâlpâiri cu lumină slabă, semn că instinctele carnale erau lacome. Răcoarea nopţii se simţea, căci ar fi vrut să dea curs chemării unui străin, dar aştepta un fost amant, de pe vremea întâiei căsătorii. Întârzia. Frigul parcă începuse să-i roadă din oase, să fluiere turbat şi să-i amorţească până şi cartilajele. O cuprinsese o timiditatea excesivă. Senzaţiile febrile se amestecau sinuos cu o teamă ciudată şi muşcau pofticoase din ea. Avea nevoie de căldura trupului, avea nevoie să simtă mirosul îmbietor al corpului ei incins lângă un străin.
Visa, era într-un fel inconştientă. Când, ochii-i mari şi bulbucaţi s-au oprit, aţintiţi parcă, asupra trupului atletic al unui bărbat, care tocmai o cuprinsese imprevizibil în braţele lui stâncoase. În acelaşi timp, un fior rece i-a tăiat suflarea, amorţindu-i sânii strânşi puternic într-un corset.

– Unde mergem?
– În maşină la tine, sau vrei o cameră la motelul din apropiere?
– Nu, nu în maşină. Uite, vis-à-vis e un depou. Nu cred că e cineva care să-l păzească. L-am observa pironit în dreptul uşii. Nu văd să fie nici vreo lumină înăuntru. Aş risca mai puţin, dacă am merge într-un loc ferit. Ce zici?
– Bine, spune ea, fără să mai stea pe gânduri.

Cum au deschis uşa, un miros închis, asemănător cu arama coclită, i-a izbit în faţă.

– Aici?, întrebă ea suspicioasă.
– Nu-ţi face griji. Urcăm la etaj. Pe palier cred că ne putem crea o falsă idee de intimitate. Cât crezi că durează? Te conduc, apoi, să-ţi faci un duş, poate îţi închiriez şi-o cameră la motel, dacă vrei. Ce facem? Negociem locul sau plăcerea?

Dezinvoltă, cu un aer de copilă perversă, îşi lasă şalul croit într-o broderie orientală să-i coboare în mişcări unduitoare de pe umeri, iar el îşi deschide primii nasturi ai unei cămăşi scumpe, de-un roşu-sângeriu şi se trânteşte asupra ei. Dintr-odată, o strânge puternic de coapse, îi sfâşie rochia şi se repede la gâtul femeii, încercând să o sugrume. Unghiile degetelor lui intraseră adânc, încât respiraţia ei abia se mai auzea. A avut un moment firav de reacţie naturală, adversă, însă a căzut la picioarele acestuia, răpusă fiind de veninul braţelor lui. N-a apucat decât să-i zgârie obrazul, în zbuciumul ostil de a-i scăpa, rămânând cu o bucată din pielea lui sub unghiile mâinii drepte. Faţa vânătă se umfla, iar vene groase păreau că formează râuri cu apă murdară, coborând pe pieptu-i deja amorţit. În acelaşi timp, el îi cuprinde gura, o sărută cu satisfacţie diabolică, după care îi muşcă buza de sus. Încearcă să şteargă sângele cu o cârpă murdară, zdrenţuroasă, care ţâşnind îi pătează cămaşa, dar o face ghemotoc şi i-o înfige cu o cruzime sinistră între dinţi.
Gemetele durerii ei se legau bolnav cu violenţa lui ajunsă la paroxism, formând parcă primele note muzicale dintr-o piesă morbidă.
Ultimii ochi cu sânge rece, privindu-l tăios pe criminal, aveau să-i descifreze senzaţiile mişcătoare de pe parcusul serii, de cum plecase de acasă. Avea să moară curând. Prea curând. Noaptea.

O seară a unui sfârşit de lună mai. Un cartier piteştean aglomerat, o zonă tranzitată de camioane care transportă marfă. Un depou sufocant, cu etaj, ce adăpostea saci cu ciment, cereale din plante furajere şi câteva folii metalice. Avea să fi fost ultima ei noapte de mai. O crimă pe palier, o prostituată moartă.”

h1

Concurs cu pile :))

Aprilie 11, 2009

După cum ştiţi, în curând, vor ieşi cele două volume din „Războiul Reginelor”. Vorbim despre ediţia a 2-a a cărţii I şi cartea II prima ediţie – complicat. Ei bine, important e că are şi finalizare. – Trebuie să vă spun că acţiunea din „Regina elfă” se petrece la o sută de ani după „Războiul Reginelor”, mi-a venit aşa 😀

Aşa, ţinând cont că am şi eu câteva cărţi gratuite, m-am gândit să ofer trei dintre ele. Adică I+II. Nu vreau să fiu ipocrită şi să spun că nu va fi pe pile, căci va fi. Depinde de cine îmi place mie în această confruntare, adică nu e nimic corect 😛

Aşadar, cei care nu au citit cartea vor trebui să trimită pe dinastiile@yahoo.com câteva cuvinte în care să-mi spună cam ce au auzit ei despre cartea asta. Cei care au citit cartea, pe aceeaşi adresă, vor trebui să îmi trimită caracterizarea personajului lor preferat. Atenţie, caracterizare, ca la şcoală. Cine mă va înduioşa va primi cele două cărţi, cu fundiţă şi cu autograf.

Vă rog să-mi trimiteţi şi adresele voastre în acelaşi timp cu cele ce le-am cerut.

Concursul va dura până duminica viitoare. Poate unii se trezesc mai târziu. Aşadar, vă aştept.

h1

Concurs cu Regine

Decembrie 10, 2008

_mg_75671

Revista „Avantaje”, împreună cu editura Tritonic, au concurs cu Reginele. Nu ştiu în ce constă concursul, dar pentru cei interesaţi, apăsaţi pe banda colorată şi vă veţi lămuri. Succes, celor ce încearcă! 🙂