Archive for iunie 2009

Ce am făcut să merit asta?
iunie 23, 2009Să vedem… am făcut eu ceva cu siguranţă, ceva bun, desigur, că altfel nu-mi explic. Cu ce l-am lovit eu pe marele Marin Ioniţă? Îmi e greu să cred că simpla mea existenţă ar putea bucura pe cineva. Şi totuşi, Reginele astea ori sunt iubite, ori sunt urâte, parcă nu există cale de mijloc. Probabil că nici nu e vreo altă cale. Ori, ori…
Despre regine s-a scris aici, dar şi aici. Acum sunt curioasă, oare cât s-o mai scrie despre ele. Ok, unele chestii sunt uşor exagerate. Nu am epuizat tirajul într-o lună, ci în cinci, dar cred că a fost o chestie de comunicare. Aşadar, go Yassuna 😀

Hai ca n-am murit…
iunie 18, 2009Noi, Reginele:
„O carte precum o poveste de iubire
Sunt puţine lucruri care se compară cu mirosul de iarbă cosită, cel al ploii, al unei cărţi noi ori cu plăcerea de a descoperi magia cuvintelor pagină după pagină. Cu ce i-ar plăcea scriitoarei să rămână cititorii după ce întorc ultima filă din „Războiul Reginelor”? „Mi-aş dori să ofteze. Să ofteze de plăcere şi să îşi dea seama că în viaţă binele nu învinge întotdeauna şi perfecţiunea nu există”, spune Oana Stoica Mujea. Într-un interviu acordat unei alte publicaţii, interlocutoarea declara că are prea multă imaginaţie. „Nu ştiu dacă atunci cuvântul «imaginaţie» a fost cel potrivit. Cred doar că am prea multe idei. Nu e greu să ajung la această concluzie ţinând cont că am o idee pentru o carte nouă cel puţin o dată pe zi. Sigur, nu o să le pun pe toate în practică”, mărturiseşte scriitoarea. După cum am precizat anterior, genul fantasy nu este unul foarte practicat ori promovat la noi. Se lovesc autorii acestui tip de prejudecăţi? „Aceasta e o întrebare de o sută de puncte. Nu am întâmpinat prejudecăţi din partea scriitorilor cu experienţă sau a cititorilor. Dar am întâmpinat – nu cred că prejudecăţi – un fel de răceală din partea scriitorilor mai tineri. Unii la început de drum. Şi cel mai rău e că nici nu au citit înainte de-aş da cu părerea. Dar trăim în România, nu mă surprinde nimic”, spune Oana Stoica Mujea. Adeseori cărţile sunt precum relaţiile… pe unele nu le observăm, altele ne plac iar câteva nu se potrivesc cu felul nostru de a fi. Despre rolul cărţilor în lumea de azi, Oana Stoica Mujea spune că:„Surprinzător este că tineretul citeşte. După lansările din liceele bucureştene am ajuns la această concluzie. Dar sunt persoane care cumpără cărţi doar pentru a se lăuda cu ele. O carte se simte, se mângie, se miroase, se citeşte şi apoi te îndrăgosteşti sau nu de ea”.
Pentru a citi tot articolul clik aici

Şi Reginele sunt la Bookfest
iunie 18, 2009Dacă vi se întâmplă să treceţi pe lângă standul Tritonic şi Reginele I şi Reginele II vă fac cu ochiul, nu ezitaţi. Şi ele sunt la târg fălindu-se între coperte frumoase şi împrăştiind iz de aventură printre participanţi. Nu vă fie teamă, vi se vor da le reducere tocmai pentru că sunt războinice, dar până acum nimeni nu s-a plâns de deranj 😀

Lansari Bookfest
iunie 16, 2009Vineri 19 iunie 2009
Ora 17:00 Jurnalul unui misogin de Razvan Dolea
Invitati:
Razvan Dolea
Valentin Protopopescu
Paul Cernat
Bogdan Hrib
Ora 18:00 Noutati din Colectia Comunicare/ Media
Discursul puterii de Constantin Salavastru
Mastile comunicarii de Irina Stanciugelu
Cele mai importante 20 de secunde. Competenta in comunicarea nonverbala de Loredana Ivan
Invitati:
Constantin Salavastru
Irina Stanciugelu
Loredana Ivan
Bogdan Hrib
Ora 19:00 Crime Scene Publishing
Indicii anatomice de Oana Stoica-Mujea
Detectiv fara voie de George Arion
Invitati:
Oana Stoica-Mujea
George Arion
Cristian China Birta
Bogdan Hrib
Sambata 20 iunie 2009
Ora 15:00 Eu cine sunt? De Mihail Musat
Invitati:
Mihail Musat
Bogdan Hrib
Ora 16:00 Control de Leonard Ancuta
Invitati:
Leonard Ancuta
Bogdan Hrib
Ora 17:00 Domnul Deputat se prabuseste, volum colectiv – Coordonator Horia Garbea
Invitati:
Horia Garbea
Bogdan Hrib
Autorii:
Petru Berteanu
Mihai Galatanu
Catalin Mihuleac
Radu Ruba
Doina Rusti
Lucia Verona
Zice Andreea 😀

Şi tot apar ecouri…
iunie 8, 2009Marin Ioniţă, unul din marii scriitori ai Piteştiului – păcat doar că n-a avut mai mult curaj – mi-a făcut onoarea de-a citi Reginele. Ce a decis el? Păi puteţi citi singuri în Jurnalul de Arges. Din păcate nu găsesc link-ul din Curierul Zilei, adică linkul cu recenzia, dar am încercat să pozez cât de cât. Articolul fiind foarte mare nu pot posta chiar tot, dar ce mi s-a părut mie mai important e aici.
Ţin să vă spun că pe Marin Ioniţă îl ştiu doar ca scriitor. Nu i-am făcut nici bine, nici rău. Ne-am salutat uneori, atunci când ne-am întâlnit, dar în rest nada. Aşa că nu avea nici un interes să îmi citească cărţile şi să facă o recenzie favorabilă. Asta o spun pentru cârcotaşi. Ei, dar gata, priviţi.

Ce s-a mai spus…
iunie 8, 2009Astazi a aparut un nou ecou in Saptamana Financiara, puteti citi aici.
Si am mai gasit si asta 😀 Oare de ce nu m-am prins mai devreme? 😀 Maine pe blogul meu va spun mai multe!

Vor fi şi Reginele
iunie 3, 2009Desigur, pe 11 la Satu Mare si pe 12 la Baia Mare, vor fi şi Reginele. Cum să lipsească? De ce ar lipsi? Sunt şi ele parte din mine şi mă vor însoţi peste tot de acum încolo, chiar dacă nu sunt ele personajele principale.
Astăzi, Reginele au fost la TVS Piteşti. Voi încerca să pun emisiunea şi pe Youtube. Sâmbăta trecută în Curierul Zilei a apărut o recenzie a Reginelor super mişto. Încerc să o postez cumva. Tot azi, în Ziarul de Argeş a apărut o altă recenzie mişto. Mai mult a mea, dar are legătură şi cu Reginele. Mâine poate o să fac rost şi de link.
Nu, Reginele nu vor fi îngropate. Până la anul când va ieşi Cartea II, vom mai vorbi despre ele. Până atunci mai avem şi altă treabă, dar veţi afla la Bookfest restul surprizelor.
Sunt oarecum impresionată de recenziile apărute. Şi vă spun şi de ce. Pentru că au fost făcute de scriitorul Marin Ioniţă, trecut de 70 ani. Un om care a înţeles ce alţii nici măcar nu s-au chinuit. Nu îl cunosc prea bine pe scriitorul Ioniţă. Nu ca om vreau să spun, sigur, îl ştiu ca autor şi încă unul bun. Şi tocmai de aceea nu m-aş fi aşteptat să înţeleagă. Să îşi dorească să o facă. Şi, mai ales, să ducă lectura până la capăt. Lumea se schimbă 😉
