Posts Tagged ‘Townportal’

h1

Townportal mă ceartă

decembrie 13, 2008

Bine, nu mă ceartă, îşi expune părerea. Din păcate nu pot să-l contrazic pe autorul articolului, pentru că, pentru prima oară de când public, nu am avut timp să-mi trec ochiul prin carte. Pur şi simplu, s-au întâmplat atâtea că nu am mai avut timp să văd cât de bine sau de rău e editată. Însă, una peste alta, autorul are şi plusuri şi minusuri pentru Reginele mele. Ăsta e un lucru bun zic eu, e normal să fie aşa. Cititorii trebuie să-şi spună nemulţumirile. Dacă va fi să fie reeditată sunt convinsă că va fi mult mai bine.

Pot spune doar că iau vina asupra mea pentru erorile strecurate. Ştiu cât de mult se lucrează la corectare în cadrul editurii, problema e că de la editură până la tipografie se mai strică treaba, dar sunt puţini cei care ştiu asta. Tocmai de acee nu consider editura vinovată pentru greşelile de ortografie. E cumplit de obositor să corectezi. Am găsit greşeli majore şi în „Eragon” şi alte cărţi de succes, dar timpul nu se mai poate da înapoi.

Aşa cum spunea şi autorul recenziei, asta contează mai puţin. Mă bucur că, în cele din urmă, a intrat în atmosferă.

Şi mai am un amendament. Horia s-a referit la Tolkien doar ca gen, adică fantasy clasic, nu că aş fi cumva succesoarea lui, nici nu m-am gândit la asta şi nici nu cred că voi ajunge la înălţimea aia.

Le mulţumesc celor de la Townportal pentru prezentare şi vă invit şi pe voi să aruncaţi un ochi.