Posts Tagged ‘Reginele’

h1

Ce am făcut să merit asta?

iunie 23, 2009

Să vedem… am făcut eu ceva cu siguranţă, ceva bun, desigur, că altfel nu-mi explic. Cu ce l-am lovit eu pe marele Marin Ioniţă? Îmi e greu să cred că simpla mea existenţă ar putea bucura pe cineva. Şi totuşi, Reginele astea ori sunt iubite, ori sunt urâte, parcă nu există cale de mijloc. Probabil că nici nu e vreo altă cale. Ori, ori…

Despre regine s-a scris aici, dar şi aici. Acum sunt curioasă, oare cât s-o mai scrie despre ele. Ok, unele chestii sunt uşor exagerate. Nu am epuizat tirajul într-o lună, ci în cinci, dar cred că a fost o chestie de comunicare. Aşadar, go Yassuna 😀

h1

Hai ca n-am murit…

iunie 18, 2009

Noi, Reginele:

 

„O carte precum o poveste de iubire
Sunt puţine lucruri care se compară cu mirosul de iarbă cosită, cel al ploii, al unei cărţi noi ori cu plăcerea de a descoperi magia cuvintelor pagină după pagină. Cu ce i-ar plăcea scriitoarei să rămână cititorii după ce întorc ultima filă din „Războiul Reginelor”? „Mi-aş dori să ofteze. Să ofteze de plăcere şi să îşi dea seama că în viaţă binele nu învinge întotdeauna şi perfecţiunea nu există”, spune Oana Stoica Mujea. Într-un interviu acordat unei alte publicaţii, interlocutoarea declara că are prea multă imaginaţie. „Nu ştiu dacă atunci cuvântul «imaginaţie» a fost cel potrivit. Cred doar că am prea multe idei. Nu e greu să ajung la această concluzie ţinând cont că am o idee pentru o carte nouă cel puţin o dată pe zi. Sigur, nu o să le pun pe toate în practică”, mărturiseşte scriitoarea. După cum am precizat anterior, genul fantasy nu este unul foarte practicat ori promovat la noi. Se lovesc autorii acestui tip de prejudecăţi? „Aceasta e o întrebare de o sută de puncte. Nu am întâmpinat prejudecăţi din partea scriitorilor cu experienţă sau a cititorilor. Dar am întâmpinat – nu cred că prejudecăţi – un fel de răceală din partea scriitorilor mai tineri. Unii la început de drum. Şi cel mai rău e că nici nu au citit înainte de-aş da cu părerea. Dar trăim în România, nu mă surprinde nimic”, spune Oana Stoica Mujea. Adeseori cărţile sunt precum relaţiile… pe unele nu le observăm, altele ne plac iar câteva nu se potrivesc cu felul nostru de a fi. Despre rolul cărţilor în lumea de azi, Oana Stoica Mujea spune că:„Surprinzător este că tineretul citeşte. După lansările din liceele bucureştene am ajuns la această concluzie. Dar sunt persoane care cumpără cărţi doar pentru a se lăuda cu ele. O carte se simte, se mângie, se miroase, se citeşte şi apoi te îndrăgosteşti sau nu de ea”.

Pentru a citi tot articolul clik aici

h1

Pareri de la lansare

iunie 5, 2009

Multumesc Cristina Mitrea pentru prezentarea ultimei lansari !

h1

Vor fi şi Reginele

iunie 3, 2009

Desigur, pe 11 la Satu Mare si pe 12 la Baia Mare, vor fi şi Reginele. Cum să lipsească? De ce ar lipsi? Sunt şi ele parte din mine şi mă vor însoţi peste tot de acum încolo, chiar dacă nu sunt ele personajele principale.

Astăzi, Reginele au fost la TVS Piteşti. Voi încerca să pun emisiunea şi pe Youtube. Sâmbăta trecută în Curierul Zilei a apărut o recenzie a Reginelor super mişto. Încerc să o postez cumva. Tot azi, în Ziarul de Argeş a apărut o altă recenzie mişto. Mai mult a mea, dar are legătură şi cu Reginele. Mâine poate o să fac rost şi de link.

Nu, Reginele nu vor fi îngropate. Până la anul când va ieşi Cartea II, vom mai vorbi despre ele. Până atunci mai avem şi altă treabă, dar veţi afla la Bookfest restul surprizelor.

Sunt oarecum impresionată de recenziile apărute. Şi vă spun şi de ce. Pentru că au fost făcute de scriitorul Marin Ioniţă, trecut de 70 ani. Un om care a înţeles ce alţii nici măcar nu s-au chinuit. Nu îl cunosc prea bine pe scriitorul Ioniţă. Nu ca om vreau să spun, sigur, îl ştiu ca autor şi încă unul bun. Şi tocmai de aceea nu m-aş fi aşteptat să înţeleagă. Să îşi dorească să o facă. Şi, mai ales, să ducă lectura până la capăt. Lumea se schimbă 😉

h1

Ce frică îmi fu

februarie 24, 2009
Mi-a fost al dracului de frică de Chinezimea sa – nu de omul din el, ci de critic. De trei zile îmi rod unghiile, de le-am adus până la piele. Până şi Lao Ţ, vestita pisică a autoarei (evident) urlă tot de atâta timp. Ba chiar complotasem să îi întrerupem netul până uită. Dar am scăpat. Chinezimea sa a fost mulţumită – nu o dat banii degeaba 😀 Acum n-am decât să fac plocoane şi data viitoare să dau eu cafeaua 😉 Nu că data trecută ar fi dat-o el 😆
Dacă am scăpat de critica chinezească, nici cel mai mare critic din lume nu mă mai poate speria.
h1

Ori cad, ori urcă

ianuarie 6, 2009

dwarf

 

S-au terminat războaiele? Mă refer la cele reale, că cele scrise sigur nu au luat sfârşit. Cu toate că întreaga serie e într-o pauză acum pentru că trebuia să îi fac loc şi noii serii numită „Bibliotecarul”. Poate că „Bibliotecarul” va avea propriul blog înainte de-a fi scos pe piaţă, poate nu. Încă oscilez. Dacă seria „Dinastiile” face parte dintr-un fantasy clasic, „Bibliotecarul” nu are nici pe departe parte de acelaşi tratament. Mai întâi pentru că fiecare volum se vrea a fi: fantasy, horror, etc. De ce? De ce nu?

Michael spunea că Reginele ar fi trebuit scoase într-un volum pentru ca cititorul să-şi poată da seama până la capăt despre ce e vorba. Cred că sunt de acord aici, dar, pe de altă parte, sunt de acord şi cu editura. Nu îmi amintesc precis dacă Reginele au avut aceleaşi dileme când au plecat la război, dar eu le am.

Reginele nu au vrut să fie altceva decât sunt. Astea sunt şi cu astea defilez. Mi s-a părut important ca înainte de-a trece peste „clasicul” genului, să îl şi lansez. Nu sunt capabilă să o ţin toată viaţa într-un fantasy clasic, de asta am fost sigură întotdeauna, dar să scot o serie de nouă cărţi pe piaţă, cred că sunt. Poate că şi de aceea seria e în pauză de scris. Oricum, trei volume sunt scrie. Cel cu numărul patru are ideea conturată, aşteaptă doar să fie pus în scenă. Şi mă gândeam, dacă tot am vorbit şi despre celelalte, de ce să nu dau un fragment al vestitului trei. Mă rog, nu e deloc vestit, dar va fi cu siguranţă.

 

Our zbura. Îşi dădu seama că are suficient timp pentru a-şi pune gândurile în ordine. Şi, pe deasupra, îşi dădea seama că aterizarea avea să fie destul de dură. Dar până atunci… mai avea… hehe… destul. Desigur, ar fi putut rămâne în Mnemess. Ar fi putut deveni rege sau, le-ar fi putut explica celorlalţi că nu îşi doreşte asta. Ceea ce ar fi implicat o anume libertatea, cunoaşterea unei piticuţe. Câţiva copii, nu prea mulţi. Doi ar fi fost suficienţi. El nu era din clanul ăla în care se făceau copii în neştire. Era o bardă de oţel, iar ei nu aveau nevoie de mulţi moştenitori. Apoi, pentru distracţia proprie, ar fi putut să îi sâcâie pe cei din celelalte clanuri. Şi aşa şi-ar fi asigurat şi distracţia. Ceea ce ar fi fost mai puţin periculos decât şutul uriaşului.

De avea să scape cu viaţă din asta, desigur, avea să îşi recalculeze opţiunile. Dar ca să scape cu viaţă, odată aterizat, trebuia să facă pe mortul. Ceea ce nu îi stătea în fire unui pitic. Logic.

Aterizarea nu fu atât de rea pe cât crezuse el. Ţinând cont de viteza şutului, de cum îl ridicase pe unghiile picioarelor şi cum îl propulsase în aer. Adică, să fim serioşi, se putea şi mai rău. Un om ar fi zburat, poate, ceva mai mult, iar aterizarea ar fi fost de-a dreptul dezastroasă. El doar îşi scrânti glezna de la piciorul drept. Ceea ce nu era o tragedie, pentru că, un pitic, oricând, putea să meargă într-un singur picior.

Our ateriză cu faţa în mocirlă. Ceea ce, normal, nu era tocmai o opţiune plăcută. Dar, era mai bine decât preconizase. Chip murdar şi gleznă luxată. Hehe, pagubele nu se ridicau la mult. Toporişca era la locul ei, capul încă îi stătea pe umeri, iar uriaşul îl scosese din calcul. Acum, la fel de bine, putea să îşi aprindă pipa şi să-i lase pe ceilalţi să se descurce. Chiar dacă ar fi pierdut întreaga distracţie, dar, dintr-o dată, tutunul îi păru o variantă mai sănătoasă. Ar fi putut la fel de bine să fugă spre corabie. În fine, fuga e un cuvânt prea complicat în condiţiile de faţă. Dar nici mersul şontâc nu i-ar fi adus daune. Orice era mai bine decât să cadă bestia de uriaş peste tine şi să te trezeşti terci. Asta dacă s-ar mai fi găsit, cel puţin, terciul din el. Normal, mai avea o opţiune. Aceea de a ieşi din raza uriaşului şi a trage un pui de somn.

Dar de ce înşira el toate astea când era vorba de încăierare. Să fim serioşi, nu ar fi putut nici în ruptul capului să se abţină de la bătaie. Era bătaie, da? Era? Desigur. Iar oamenii ăia, să-i ia dracu’, nici măcar nu îi plăcea, dar fata aia se milogea deja că a murit piticul. Lasă, avea să le arate el lor cum moare un pitic. Se opri o clipă. Nu, nu asta voia să le arate. Moartea nu era încă una din opţiuni, normal. Oricum, avea să le mai dea ceva fiori. Şi dacă se plictisea, putea face oricând pe mortul şi apoi să dispară tip-til. Da, asta era soluţia.

Acum, că totul fusese pus la punct, Our îşi vântură toporişca deasupra capului şi porni la război. Sau, ca să fim mai corecţi, se duse drept în gura lupului.

h1

O zîs şi Crina

decembrie 28, 2008

 

“Criticul este cel care îţi spune cum ar fi scris el cartea pe care ai scris-o tu, dacă ar fi fost în stare”. (Karel Capek  citat oferit de Lucia Verona

 
Ce a zis Crina, ei bine, vedeţi acolo, adică la ea. Şi eu care credeam că nu se citesc Reginele de sărbători. Habar nu am de ce. Bine, recunosc, Crina a mai avut şi avantajul de-a citi şi partea a doua sau, mai bine zis, dezavantajul 😀 De ce? Pentru că ea trebuie să mă şi ajute. I-am dat puterea de-a mă critica, de-a-mi spune unde greşesc şi mda, boala mea veche, repetiţiile. Nu, ea nu le va înlocui, ci doar mi le va semnala. Dumnezeule, cred că trebuie să o iau coautor 😀
Mulţumes pentru ajutor, Crina!
 
Cu ocazia asta „Reginele” vă urează un an nou plin de bucurii! Autoarea nu-i la fel de darnica 😀