Posts Tagged ‘Dumis’

h1

Ultima lansare

mai 25, 2009

Anul acesta, Reginele vor avea parte de ultima lansare. Nu că aş fi ţinut neapărat, dar cică se impunea. Aşa că cele două volume vor fi acolo, din nou la lansare. Doar că va fi o altfel de lansare şi vor vorbi: Lucia Verona, despre una, alta :D; Victor Ciutacu, care mă va ajuta, de fapt, să fac o trecere de la politică la fantasy şi Bogdan, care nu poate lipsi – nu pricep de ce 😀

Această ultimă lansare va aduce elemente noi şi vechi. Vă voi povesti lucrurile nevăzute şi neînţelese din spatele seriei. Da, da, politicul are treabă că nu îl chemam pe Victor să vă povestească despre elfi, zău aşa.

Ei bine, evenimentul va avea loc joi, 28, ora 18, la Palatul Şuţu?! Cred, habar nu am unde vine ăsta, dar acolo e. Ceva Muzeu al Bucureştiului? Zic bine?

Vă aştept în număr cât mai mare, dar nu prea mare să mă intimidaţi 😀

Apoi urmează un an plin de Indicii, da, din alea anatomice 😉

 

Să nu uit! Toţi cei trei piteşteni au câştigat. Detaliile întâlnirii la Dumis 😀

h1

A treia poveste…

mai 21, 2009

Ioana merită cartea chiar şi numai pentru cum îl contrează pe Geocer, adică e funny 😀

 

 

„Ce am păţit cu cerşetorul excentric…

 

  Cum viaţa mea socială este fuarte palpitantă, dar păcat că nu există, cele mai mari aventuri mi se întâmplă în staţia de autobuz. Pe drum nu mi se întâmplă, fincă trebuie să am grijă să nu mă împiedic, având în vedere că nu port ochelarii.
      Şi deci într-o zi stăteam aşa în faţa Teatrului, preocupată să aştept optul şi prefăcându-mă că văd, când, „văd” un cerşetor. Îmi fac o mie de reproşuri că nu ţin aparatul după mine (nu, telefonul e pentru vorbit, poate părea o idee cam preconcepută, dar e inutil să coste mai mult de 30 de lei) şi încerc să-l fotografiez mental, gândindu-mă cum o să povestesc „poza” pe blog şi cum o să scriu despre ce-aş fi scris dacă aveam ce.
      Omul cerşea, ca orice cerşetor de bun simţ, „orbitat” de o mică şi neobosită sindărelă.
      Cerşetori, aşa, văd eu mulţi, mi-e milă de ei, indiferent că cerşesc din lene sau pentru că sunt obligaţi, deoarece nu sunt capabilă să fac diferenţa între speciile astea. Io-s foarte uşor de fraierit, trebuie doar să te uiţi la mine aşa:

 

Pentru a vă uita la Ioana, daţi click pe pagina ei 😀

 

şi m-ai distrus.
      Dar acest cerşetor nu părea să aibă vreo altă problemă în afară de originalitatea cu care era îmbrăcat. Io ştiu că atunci când nevoia te obligă, te îmbraci cu orice găseşti şi le iei pe toate pe tine. Cerşetorii au o „creativitate” vestimentară naturală, cu care nu se poate pune niciun exponat alu
Bad Pitsi. Însă acest… domn, să-i zic aşa, purta după cum urmează: pantaloni bleumarin din pânză, din aceia care se înnoadă cu şiret, peste care îşi trăsese o pereche de… jambiere din niscai ciorapi de nailon, cred, culoarea gălbenuşului stricat, sub care mai veneau şi sosetele albastre, apoi pantofii în acelaşi ton, numai că fără şireturi, prăfuiţi şi învechiţi (logic). Dar, de, omul era asortat. Şi accesorizat. În sus urma eternul pulover cu anchior, dar fără dungi şi pe verde, cu găuri, pe sub el o… încă ceva şi poate încă iară ceva şi mai pe sub, iar peste pulover… o bluză de pijama transparentă cu dungi verticale, albastre, purtată în stilul ăsta. Ba nu, scuze, aşa.
      Mai avea dumnealui un fes, o geantă de voiaj albastră, cum altfel, burduşită toată şi pe care o ţinea în spate ca pe ghiozdan, un „toiag”, o cutie de carton în care strângea banii şi pe mica sindărelă, o aia negricioasă îmbrăcată în galben, roz şi roşu, cu şepcuţă albă şi beteală în jurul cozorocului. Deci erau un curcubeu întreg împreună şi numai amărâţi şi trişti nu păreau.

      Acuma o să ziceţi că sunt nesimţită, că omului îi e greu şi se îmbracă şi el cu ce poate. Ei bine, nu, eu n-am zis, eram mega entuziasmată că am şi io un subiect de blog şi, mergând aşa grăbită spre casă (în autobuz), îmi făceam planul să mă iau la întrecere cu Cocalarii şi cu Pitzipoanca şi să trag în poză tot cerşetoru’ „inventiv” care-mi iese în cale. Cu excepţia celor care au înţeles greşit Filantropica şi îşi expun problemele fizice sau copiii.
      Şi ajung croită să cer ocheiu’ de idee misto la persoana care are astfel de okeiuri şi taman bine că o găsesc onlain şi taman bine că-mi zice „poţi face, e mişto ideea, dar nu cred că e ok să moralizezi pe temă. adică poţi prezenta pozele, dar să critici ceva… poţi face asta, la modul blog foto, doar cu aşa ceva”.
      Io zic, bine, mă, nici nu mi-a dat prin cap să fac mişto de ei, dar unii se îmbracă prea fantezist, ce doamne iartă’mă ai nevoie de „jambiere”, şi în aprilie. Apoi mai sunt şi cei care te privesc sfidător şi cărora li se vede pe faţă că n-au nevoie să stea acolo. Ăştia merită arătaţi şi atât. Oricum, în niciun caz pe cineva
aşa.
      Dar până să mă dumiresc bine, personul îmi dă asta:

 

……………..

 

Ce naiba să mai zic, m-am dus acasă la mama”

h1

Poveste de concurs

mai 17, 2009

Doar am spus că Dumis a făcut concurs cu Reginele pentru piteşteni. Am deja două pe care vreau să vi le prezint, dar aş începe cu cea ce mi-a plăcut cel mai mult. Tema a fost o poveste urbană. Urbană dar de la noi, se înţelege, adică din Piteşti. Aceeaşi Eu m-a surprins, zău că da. Cred că ar scrie nişte thrillere sau nişte poliţiste de nota zece. Cu permisiunea ei vă las şi pe voi să vă bucuraţi, normal, cu un copy paste cât mine de mare 😛

„Ultimii ochi cu sânge rece

O seară a unui sfârşit de lună mai. Un cartier piteştean aglomerat, o zonă tranzitată de camioane care transportă marfă. Un depou sufocant, cu etaj, ce adăpostea saci cu ciment, cereale din plante furajere şi câteva folii metalice. Avea să fie ultima ei noapte de mai. O crimă pe palier, o prostituată moartă.

Şi azi, ca de altfel în fiecare noapte, îşi pune sandalele cu toc înalt şi gros. Ridică, aproape cu mişcări lascive o rochie din santal, cu bretele subţiti, îşi aruncă într-o geantă-plic aceleaşi chei şi pleacă. Numai că, mai intens ca niciodată, când deschide uşa şi calcă pragul cu piciorul stâng, mâinile-i încep să tremure, iar bătăile inimii să lovească, năpăstuindu-i trupu-i perfect, parcă intuind un sentiment sumbru.
Mai pustie decât în seara care tocmai se lăsa, nu părea să fi fost niciodată centura oraşului. Din când în când, un tir turcesc trimitea pâlpâiri cu lumină slabă, semn că instinctele carnale erau lacome. Răcoarea nopţii se simţea, căci ar fi vrut să dea curs chemării unui străin, dar aştepta un fost amant, de pe vremea întâiei căsătorii. Întârzia. Frigul parcă începuse să-i roadă din oase, să fluiere turbat şi să-i amorţească până şi cartilajele. O cuprinsese o timiditatea excesivă. Senzaţiile febrile se amestecau sinuos cu o teamă ciudată şi muşcau pofticoase din ea. Avea nevoie de căldura trupului, avea nevoie să simtă mirosul îmbietor al corpului ei incins lângă un străin.
Visa, era într-un fel inconştientă. Când, ochii-i mari şi bulbucaţi s-au oprit, aţintiţi parcă, asupra trupului atletic al unui bărbat, care tocmai o cuprinsese imprevizibil în braţele lui stâncoase. În acelaşi timp, un fior rece i-a tăiat suflarea, amorţindu-i sânii strânşi puternic într-un corset.

– Unde mergem?
– În maşină la tine, sau vrei o cameră la motelul din apropiere?
– Nu, nu în maşină. Uite, vis-à-vis e un depou. Nu cred că e cineva care să-l păzească. L-am observa pironit în dreptul uşii. Nu văd să fie nici vreo lumină înăuntru. Aş risca mai puţin, dacă am merge într-un loc ferit. Ce zici?
– Bine, spune ea, fără să mai stea pe gânduri.

Cum au deschis uşa, un miros închis, asemănător cu arama coclită, i-a izbit în faţă.

– Aici?, întrebă ea suspicioasă.
– Nu-ţi face griji. Urcăm la etaj. Pe palier cred că ne putem crea o falsă idee de intimitate. Cât crezi că durează? Te conduc, apoi, să-ţi faci un duş, poate îţi închiriez şi-o cameră la motel, dacă vrei. Ce facem? Negociem locul sau plăcerea?

Dezinvoltă, cu un aer de copilă perversă, îşi lasă şalul croit într-o broderie orientală să-i coboare în mişcări unduitoare de pe umeri, iar el îşi deschide primii nasturi ai unei cămăşi scumpe, de-un roşu-sângeriu şi se trânteşte asupra ei. Dintr-odată, o strânge puternic de coapse, îi sfâşie rochia şi se repede la gâtul femeii, încercând să o sugrume. Unghiile degetelor lui intraseră adânc, încât respiraţia ei abia se mai auzea. A avut un moment firav de reacţie naturală, adversă, însă a căzut la picioarele acestuia, răpusă fiind de veninul braţelor lui. N-a apucat decât să-i zgârie obrazul, în zbuciumul ostil de a-i scăpa, rămânând cu o bucată din pielea lui sub unghiile mâinii drepte. Faţa vânătă se umfla, iar vene groase păreau că formează râuri cu apă murdară, coborând pe pieptu-i deja amorţit. În acelaşi timp, el îi cuprinde gura, o sărută cu satisfacţie diabolică, după care îi muşcă buza de sus. Încearcă să şteargă sângele cu o cârpă murdară, zdrenţuroasă, care ţâşnind îi pătează cămaşa, dar o face ghemotoc şi i-o înfige cu o cruzime sinistră între dinţi.
Gemetele durerii ei se legau bolnav cu violenţa lui ajunsă la paroxism, formând parcă primele note muzicale dintr-o piesă morbidă.
Ultimii ochi cu sânge rece, privindu-l tăios pe criminal, aveau să-i descifreze senzaţiile mişcătoare de pe parcusul serii, de cum plecase de acasă. Avea să moară curând. Prea curând. Noaptea.

O seară a unui sfârşit de lună mai. Un cartier piteştean aglomerat, o zonă tranzitată de camioane care transportă marfă. Un depou sufocant, cu etaj, ce adăpostea saci cu ciment, cereale din plante furajere şi câteva folii metalice. Avea să fi fost ultima ei noapte de mai. O crimă pe palier, o prostituată moartă.”

h1

Lansarea in imagini

februarie 8, 2009

Din pacate nu e youtube ca sa pot incarca filmul. Si nici nu stiu sa-l salvez pentru asta. Asa ca puteti vedea filmul lansarii Aici sau Aici

h1

Prima tură :)

februarie 6, 2009

Ei bine, s-a consumat lansarea piteşteană. Din păcate nu mi-au ieşit toate ca la carte, dar asta o să-mi fie învăţătură de minte pentru mai târziu. Nu că ar fi fost vina cuiva, doar elemente nefavorabile ce au ţinut să îşi facă simţită prezenţa. Din păcate ploterul nu a mers, aşa că afişul cu bloggeri piteşteni nu a ieşit. Dar am mituit presa să le dea blogurile în ziar 😀 Aşa că afişul va fi la Satu Mare. Asta-i viaţa, dar acolo sigur va fi ok. Chiar dacă nu reuşesc în Piteşti, sunt sigură că mă va îndruma Crina în SM spre un centru adecvat 😉

Pozele, cele mai multe, le voi lua de la presă. Presupun că de la Argeşul. Cu ei sunt în relaţii mai bune. Nu de alta, dar ne mai mess-uim şi noi ca oamenii.

În rest… hmm… a fost o lansare inedită, asta-i cert. De ce inedită? Pentru că a avut loc într-un restaurant. Am vrut eu să fie mai special pentru piteşteni. Aici întotdeauna se aşteaptă câte ceva de la mine. Niciodată nu am făcut lansare în acelaşi loc. Mereu străduindu-mă să aduc câte ceva nou, proaspăt. Cred că a ieşit. Nu sunt sigură. Îmi e greu să văd cu ochi obiectivi. Dar cei care au fost se pot plânge sau nu. Oricum, am o grădină de flori 😀 Le pot planta, zău că da. Câteva poze am şi eu, nu prea reuşite din păcate. Oh, da, mai am de unde lua poze 🙂 Doar de aia vecinul meu e ziarist. Dar până atunci le-am ales pe cele mai bune şi mai drăguţe. Desigur, pentru Shauki şi Cella care au cerut în mod special 😀

Cu mai multe detalii o să vin zilele astea. Îmi daţi voie să fiu puţin obosită acum, nu? 😀 Da, da, sunt mulţumită, dar puţin obosită.

P.S: Mulţumiri speciale lui Dumis şi Radu. Şi da, voi fi la următoarea întâlnire 😀

p2060046-300x225

p2060054-300x225

1

2

3

4

5

6

7

8

9