Posts Tagged ‘Aceeasi Eu’

h1

Poveste de concurs

mai 17, 2009

Doar am spus că Dumis a făcut concurs cu Reginele pentru piteşteni. Am deja două pe care vreau să vi le prezint, dar aş începe cu cea ce mi-a plăcut cel mai mult. Tema a fost o poveste urbană. Urbană dar de la noi, se înţelege, adică din Piteşti. Aceeaşi Eu m-a surprins, zău că da. Cred că ar scrie nişte thrillere sau nişte poliţiste de nota zece. Cu permisiunea ei vă las şi pe voi să vă bucuraţi, normal, cu un copy paste cât mine de mare 😛

„Ultimii ochi cu sânge rece

O seară a unui sfârşit de lună mai. Un cartier piteştean aglomerat, o zonă tranzitată de camioane care transportă marfă. Un depou sufocant, cu etaj, ce adăpostea saci cu ciment, cereale din plante furajere şi câteva folii metalice. Avea să fie ultima ei noapte de mai. O crimă pe palier, o prostituată moartă.

Şi azi, ca de altfel în fiecare noapte, îşi pune sandalele cu toc înalt şi gros. Ridică, aproape cu mişcări lascive o rochie din santal, cu bretele subţiti, îşi aruncă într-o geantă-plic aceleaşi chei şi pleacă. Numai că, mai intens ca niciodată, când deschide uşa şi calcă pragul cu piciorul stâng, mâinile-i încep să tremure, iar bătăile inimii să lovească, năpăstuindu-i trupu-i perfect, parcă intuind un sentiment sumbru.
Mai pustie decât în seara care tocmai se lăsa, nu părea să fi fost niciodată centura oraşului. Din când în când, un tir turcesc trimitea pâlpâiri cu lumină slabă, semn că instinctele carnale erau lacome. Răcoarea nopţii se simţea, căci ar fi vrut să dea curs chemării unui străin, dar aştepta un fost amant, de pe vremea întâiei căsătorii. Întârzia. Frigul parcă începuse să-i roadă din oase, să fluiere turbat şi să-i amorţească până şi cartilajele. O cuprinsese o timiditatea excesivă. Senzaţiile febrile se amestecau sinuos cu o teamă ciudată şi muşcau pofticoase din ea. Avea nevoie de căldura trupului, avea nevoie să simtă mirosul îmbietor al corpului ei incins lângă un străin.
Visa, era într-un fel inconştientă. Când, ochii-i mari şi bulbucaţi s-au oprit, aţintiţi parcă, asupra trupului atletic al unui bărbat, care tocmai o cuprinsese imprevizibil în braţele lui stâncoase. În acelaşi timp, un fior rece i-a tăiat suflarea, amorţindu-i sânii strânşi puternic într-un corset.

– Unde mergem?
– În maşină la tine, sau vrei o cameră la motelul din apropiere?
– Nu, nu în maşină. Uite, vis-à-vis e un depou. Nu cred că e cineva care să-l păzească. L-am observa pironit în dreptul uşii. Nu văd să fie nici vreo lumină înăuntru. Aş risca mai puţin, dacă am merge într-un loc ferit. Ce zici?
– Bine, spune ea, fără să mai stea pe gânduri.

Cum au deschis uşa, un miros închis, asemănător cu arama coclită, i-a izbit în faţă.

– Aici?, întrebă ea suspicioasă.
– Nu-ţi face griji. Urcăm la etaj. Pe palier cred că ne putem crea o falsă idee de intimitate. Cât crezi că durează? Te conduc, apoi, să-ţi faci un duş, poate îţi închiriez şi-o cameră la motel, dacă vrei. Ce facem? Negociem locul sau plăcerea?

Dezinvoltă, cu un aer de copilă perversă, îşi lasă şalul croit într-o broderie orientală să-i coboare în mişcări unduitoare de pe umeri, iar el îşi deschide primii nasturi ai unei cămăşi scumpe, de-un roşu-sângeriu şi se trânteşte asupra ei. Dintr-odată, o strânge puternic de coapse, îi sfâşie rochia şi se repede la gâtul femeii, încercând să o sugrume. Unghiile degetelor lui intraseră adânc, încât respiraţia ei abia se mai auzea. A avut un moment firav de reacţie naturală, adversă, însă a căzut la picioarele acestuia, răpusă fiind de veninul braţelor lui. N-a apucat decât să-i zgârie obrazul, în zbuciumul ostil de a-i scăpa, rămânând cu o bucată din pielea lui sub unghiile mâinii drepte. Faţa vânătă se umfla, iar vene groase păreau că formează râuri cu apă murdară, coborând pe pieptu-i deja amorţit. În acelaşi timp, el îi cuprinde gura, o sărută cu satisfacţie diabolică, după care îi muşcă buza de sus. Încearcă să şteargă sângele cu o cârpă murdară, zdrenţuroasă, care ţâşnind îi pătează cămaşa, dar o face ghemotoc şi i-o înfige cu o cruzime sinistră între dinţi.
Gemetele durerii ei se legau bolnav cu violenţa lui ajunsă la paroxism, formând parcă primele note muzicale dintr-o piesă morbidă.
Ultimii ochi cu sânge rece, privindu-l tăios pe criminal, aveau să-i descifreze senzaţiile mişcătoare de pe parcusul serii, de cum plecase de acasă. Avea să moară curând. Prea curând. Noaptea.

O seară a unui sfârşit de lună mai. Un cartier piteştean aglomerat, o zonă tranzitată de camioane care transportă marfă. Un depou sufocant, cu etaj, ce adăpostea saci cu ciment, cereale din plante furajere şi câteva folii metalice. Avea să fi fost ultima ei noapte de mai. O crimă pe palier, o prostituată moartă.”