Archive for the ‘Razboiul Reginelor – Cartea I’ Category

h1

Se poate comanda…

noiembrie 27, 2008

Se poate comanda, în sfârşit, de aici. În librării, cel mai probabil, săptămâna viitoare. Nu ştiu, când aflu vă anunţ. Sau, cel mai probabil, când o s-o văd vă anunţ 😀 Până atunci, pentru cei interesaţi puteţi comanda direct de pe site. La comandă e mai ieftină decât în librării. Aşa că… cum doriţi. Enjoy!

h1

Fragment – Razboiul II

noiembrie 25, 2008

elfa

Ploaia continuă să cadă rece şi neprimitoare. Era udă din cap până-n picioare, iar gleznele îi sângerau. Niciodată nu se gândise la o astfel de moarte. Când era mică se gândise că va muri bătrână, precum Isodra. Apoi fusese convinsă că îşi va găsi sfârşitul pe câmpul de luptă. Dar niciodată nu se gândise că va muri fără să i se dea ocazia să se apere. Avea să sfârşească singură, fără nimeni aproape.

Lacrimile i se îmbinau cu stropii de ploaie. Nu mai avea altceva de făcut decât să plângă. Avea să plângă până avea să moară. Şi spera ca asta să îi aducă sfârşitul cât mai repede.

Se dăduse bătută. Viaţa ei era deja uitată.

Chiar când îşi lăsase ultima speranţă să evadeze din mintea ei, văzu o umbră conturându-se misterios. Era un vis. În capul ei totul era un vis. Nimeni nu putea să pătrundă în locul acela, era imposibil. Însă umbra se tot contura, iar ea începea să creadă că este adevărat. Un măr se profilă dintr-o mână umbroasă, abia schiţată. Elfa se repezi spre măr şi îl mâncă din doar două înghiţituri. Simţi imediat cum stomacul mai cere ceva de mâncare, iar mâna umbroasă îi mai oferi încă un măr. Nici de data asta, Yas, nu stătu prea mult pe gânduri pentru a-l accepta. Acum era ceva mai bine. Parcă putea să mai îndure două sau trei zile. Dar şi-ar fi dorit ca ploaia să se oprească, măcar pentru câteva clipe.

Yas încercă să se ridice în picioare, dar rănile erau prea adânci şi nu reuşi decât să se afunde şi mai mult în mocirlă. Atunci simţi o mână puternică trăgând-o în sus şi sprijinind-o de zid. Elfa trase o gură de aer. Pentru o clipă simţise că se sufocă. Dar abia atunci reuşi să recunoască umbra.

– Zar-Dûr, corbul mi-a spus că vei veni.

– Regină elfă, corbul ţi-a vorbit în urmă cu o lună.

Yas oftă, de parcă nici nu auzise ceea ce îi spusese elpidul.

– O lună?! Te înşeli. Nu au trecut decât două zile.

Elpidul o sprijinii de ceea ce Yas intui că sunt umerii săi.

– O să facem ceva cu lanţurile astea. Ai puţină răbdare şi am să-ţi explic totul.

Yas simţea cum gleznele îi sfârâie sub metalele grele. Sângele nu se mai oprea, iar carnea îi era atât de mâncată că aproape i se zăreau oasele. Însă încet, încet, simţi cum se eliberează. Lanţurile cădeau de pe picioare, dar mult prea greu, făcând-o să simtă fiecare durere în parte. Când metalul o eliberă parcă şi sufletul ei scăpă de o mare piatră. Se simţi dintr-o dată atât de uşoară că îşi închipui că îşi i-a zborul îndreptându-se spre cer, şi scăpând din temniţă. Dar picioarele o lăsară imediat ce atinse mocirla, iar rezultatul fu doar un dezastru. Yas căzu în mocirlă sprijinindu-se în mâini şi plângând ca un copil. Din nou mâna cea puternică o ridică şi o aşeză în şezut lângă zid.